Primul vaccin anti-Covid testat pe copiii sub 12 ani: „Aceștia pot dezvolta complicații serioase”

Primul vaccin anti-Covid testat pe copiii sub 12 ani: „Aceștia pot dezvolta complicații serioase”
Publicat: 14/10/2020, 11:57

Compania farmaceutică Pfizer anunță că începe să testeze vaccinul anti-Covid pe copii și adolescenți de până la 12 ani. Sunt primele teste care se fac în SUA pe pe această categorie de vârstă, după ce în Statele Unite peste jumătate de milion de copii s-au infectat până acum cu COVID-19, scrie CNN.

Copiii între 16 și 17 ani

Echipa de medici de la spitalul de copii din Cincinnati va începe vaccinarea în rândul copiilor cu vârste între 16 şi 17 ani, ulterior incluzând participanţi între 12 şi 15 ani, a menţionat doctorul Robert Frenck, directorul departamentului de cercetare al spitalului.

Suntem de părere că este nevoie de un vaccin care se adresează şi copiilor şi adolescenţilor, dacă vrem să ţinem sub control răspândirea virusului. Chiar dacă nu este mare, trebuie să ţinem cont şi de rata de deces în rândul copiilor. Copiii pot dezvolta complicaţii serioase şi, din păcate, e foarte greu să ne dăm seama de ce apar. Cea mai gravă formă de complicaţie post COVID-19 este sindromul inflamator multisistem”, explică Robert Frenck.

”De cele mai multe ori, nu este o răceală, ci coronavirusul”

În continuare, specialistul crede, de asemenea, că mai mulți copii au fost infectați cu coronavirus decât arată datele oficiale.

În general părinții care au un copil mic acasă și acestuia îi curge nasul sau tușește nu-l vor duce imediat la medic. Cel mai probabil vor crede că e vorba de o răceală. Și de cele mai multe ori, nu este o răceală, ci este coronavirus”, a completat directorul departamentului de cercetare al spitalului de copii din Cincinnati, potrivit CNN.

Cât va costa vaccinul anti-COVID? Răspunsul lui Alexandru Rafila

Vaccinul anti-COVID ar putea costa între 5 euro și 20 de euro, iar primele doze ar putea să apară până la finalul anului, a declarat reprezentantul României la OMS, Alexandru Rafila.

„Cred că până la sfârșitul anului, vor ieși cel puțin două vaccinuri. Prețul unei doze de vaccin ar putea costa între 5 euro și 20 de euro. Nu este un preț de nesuportat. Cu precizarea că vor fi două doze de vaccin. Al doilea vaccin se va face la un interval de 30-60 de zile”, a declarat Alexandru Rafila, la Antena 3.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un tsunami uriaș s-ar putea produce în Marea Mediterană până în 2030. Experții au avertizat...
TOP 20 sexy vedete care au arătat tot! S-au încurcat în…pantalonașii buclucași!
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Antonia s-a trezit cu un mesaj de la fiul lui Ștefan Bănică Jr. după ce...
Un copil pierdut acum 28 de ani într-o gară chineză și adoptat în Olanda începe...
Vali a murit înecat la Costineşti! Ce le-a zis prietenilor înainte: 'Dacă păţesc ceva...
Până la ce vârstă ar trebui să trăiești pentru a te bucura de întreaga contribuție...
O jurnalistă din Marea Britanie, despre Bucureşti: "Un amestec tentant de clădiri medievale, neoclasice, din...
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Ies la lumină ipoteze tulburătoare în cazul bărbatului găsit cu capul strivit între Agigea și...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Publicație britanică, despre Dacia Duster: Nu e mastodont electric de 400 CP...
Un urs care a intrat în Grădina Zoologică din Târgu Mureş, omorând căprioare şi emu,...
Forme CIUDATE, observate în atmosfera superioară a Pământului
S-a dat ordin LA GRANIȚA cu România. Au primit interzis chiar astăzi, 7 IULIE
Marele regret al lui Cristi Borcea. Valentina Pelinel a spus tot
Cum arată „cea mai sexy cerșetoare fără adăpost” și ce face tânăra în fiecare seară,...
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Ce spune Laurențiu Reghecampf despre timpul petrecut în familie și ce anume a conștientizat antrenorul....
Cerințele care trebuie respectate cu sfințenie! Ce le-a cerut Maluma organizatorilor Neversea pentru a cânta...
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
John Hammond a lansat carierelor lui Billie Holiday, Count Basie și Aretha Franklin. A descoperit...
×